miercuri, 19 iunie 2013

cu jucării de pluş în gând




cu jucării de pluş în mâini
alerg prin sălile prea goale
să caut bucuria-n gând

e teatrul gol cu ziduri goale

singură scena îşi răsfiră
prin ramuri secerate-n vânt
coperţi de cărţi îngălbenite
numără file-n cer zburând

sunt fire multe strâns legate
de braţe mâini de trupul frânt

dansează racul

când prind oare
pulsul vieţii fremătând

mi-e greu să joc teatrul luminii
când rând pe rând se sting în gol
şi reflectoarele iubirii
şi gândul orb cel călător

m-atinge luna printre visuri
fecioara plânge-n pumni de lut
statuie a rămas în faţa
copilului cu ochi de vânt

cu jucării de pluş în vânt
alerg să regăsesc viaţa

tu mag al versului prea crud
pe unde-mi umbli dimineaţa
când răsăritul stinge-acut
în colb de stele armonia

îmi spui mereu mereu şoptit
trăieşte-n arc şi-n flori de gând
sfântă în toate
bucuria

cu jucării de pluş prin gând
caut un spaţiu-n care jocul
copilăriei fremătând
atinge- aripa crudă-a morţii
apoi surâde tremurând
de pasului ei călcând atent
inima vie inima vieţii


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu