glas viu în centrul firii

alergi pe garduri zi de zi
în pumn strângi zmeie de hârtie
din tine curg la infinit 

saci plini de litere-n cuvinte

şi râzi în barbă de copil
i-arunci o jucărie nouă
apoi cu gândurile-n vii 

scoţi noua coală de hârtie

şi iar un zmeu şi iar un pumn
de zmeie zboară înspre ceruri
aştepţi ceva pe-un colţ de stânci
când râde marea lângă tine

distanţa-n palmă o ofer 

şi-uimită-n zile de prostie
realizez că eu mă pierd
într-o imagine-n oglindă

acum te las şi-aştept s-aud 
iar toaca-n curtea mănăstirii
sub ape clopot vaier dă
i-e glasul viu în centrul firii...

prea plinul vieţii te-mpresoară
şi-n cuibul adunat din scoici
perlele viselor nu mai coboară
decât pentru un pas fidel
nisipului arzând tăcerii
cuvântul dăruit de El 

unde păşesc şi unde cânt
când ţărmu-i plin de tropot viu
a cui voi Doamne să mai fiu
şi unde gândul să-l aştern
când pescăruşul stânca cere
apoi măsoară-n val tăcere