creier în cleşte

simt creierul prins ca într-un cleşte
înghesuit în vasul comun al câinilor de pripas
îl adulmecă latră râd
bancurile se nasc instant
râd şi eu
ridic din praf trăirile cumulându-le
le adulmec frica uneori

mă strigă marele alb mârâie când îl ating
îl întreb ce iz are creierul de insomniac
în gura căruia se mişcă o latură a unei măsele
doare sâcâie
locul fiinţelor dragi rămâne gol
îl privesc prin tubulatura orgii
e o cruce albă goală
scrisul e ilizbil
măsurile se schimbă
fug cu creierul meu prins strâns în cleşti
nu mai râd
stau pe o piatră şi-mi cânt legănarea legănărilor
într-un anotimp ciudat numit
vară a tuturor posibilităţilor

pe scara reconstruită de tine urc
pe primele trepte ale regăsirii
mă îngrozeşte variaţia de temperatură
lipsa acută de calm

geometriile aerului uneori se rănesc singure
le las le privesc
stau nemişcată
au logica lor

filmele gândurilor tale sunt salvate de la înec
valuri mari le păşteau pe câmpul furiilor inutile
aştept liniştea te simt

creierul îmi rămâne sub boturile curioase
ale câinilor vagabonzi
mârâie marele alb şi eu cu el

ce facem cu cleştele

AMB 26 iunie 2013