un dor anume

este un dor anume de a nu mai fi aici
de a fi departe
e ca un sfredel care acoperă arii întregi
muşcă adânc cu vârful lui conturat undeva
într-un infinit nedeterminat de mintea umană
ajunge undeva acolo unde
adormite de urâţenia vieţii pământene
două păsări au hotărât
să-şi contureze imaginea cu aripile strânse
în jurul trupului meu
în jurul inimii cu care
încă mai reuşesc să târăsc pietrele de moară
încărcate odată
prin 1991 când mintea mea de copilă
vedea totul într-un nor albastru alb
plin de bucuria trăirilor nevinovate
când unde cum
eroarea sau erorile
au schimbat sinusoidele
şi cosinusurile dansante ale încercărilor

nu mai întreb

mi le asum 

ca pe nişte noduri înghiţite cu migală
an de an

până acum

acum când răbufnesc în cascadă
amintiri rânduri şi gânduri
sub forma unui coş imens de ouă
pe care le colorez
cu disperarea acelor aripi închise
în jurul trupului meu

conştient simt protecţia lor
subconştientul însă
e plin de revolta neîmplinirilor

rând pe rând le rup fulgii
aştept să dispară falsitatea protectoare
să pot ridica o piatră albă
să o privesc şi să spun:

eşti proastă
nimicul tot nimic rămâne

şi dincolo de frontierele subţiri
durerea e regină
într-un şah cu tabla ovală
în el dansezi
în el taci
în el mimezi comunicarea
în el mori autentic
ridicând osanale visului

vis care
rămâne suspendat între infinit şi infinit
ca o jumătate de jucărie
reinventată la nesfârşit
a fi întreagă

este un dor anume de copil
de a nu mai muri zi de zi cu gândul fracturat
rămas în atela bucuriei de a fi

este un dor sfredel
cu vârful în inima câmpului
pe care iarba amară clocoteşte
primind razele soarelui galben

în mine nu uit
soarele alb şi-a trimis puii
să ridice iar şi iar lanul de grâu

vrea să-i număr boabele
privind Chipul Domnului
înainte ca pâinea dimineţilor orbului
să aline foamea de cer