Gând de dimineaţă 10 iunie 2013

stăm pe muchia unei prăpastii de dorinţe gânduri haotic construite. temeliile s-au prăbuşit demult. alergăm alegându-ne cercuri închise ermetic...cel puţin aşa credem. deschideri există dar sunt pentru a intra mereu în alt şi alt cerc. spirala deschisă e o chestiune complicată pe care o vedem cu ochiul - sufletul , o redecorăm, redesenăm la nesfârşit cu ochiul minţii spunând adesea: Doamne ajută să atingem vârful tocit al peniţei care desenează cercurile din cercuri din cercuri. surâdem visului, surâdem sensului sufletului, mental însă suntem în urma trecutului, în umbra prezentului. mă întreb cum am putea să înaintăm şi să o luăm chiar înainte când ceea ce vedem pe cer a fi stele sunt numai umbre rămase suspendate în infinit a ceea ce a fost odată. visăm să avem steaua noastră dar nu vedem steaua dinainte de stea, astrul dinainte de astru. vedem numai proiecţii, imagini în oglindă şi trăirile noastre tot în oglindă se manifestă ba chiar de multe ori mor înainte de a se manifesta prin tot ceea ce ne defineşte.

repet: cum putem visa ceva nou când totul se bazează pe umbre, reflexii, refracţii?
cum putem crede în autentic, în curăţenie interioară şi exterioară, dacă totul este o copie mai mult sau mai puţin reuşită a autenticului?
până şi cărămida cu care ne batem în piept că suntem oameni, ieşiţi din palmele Lui este sfărâmicioasă. Am putea ridica noi piramide care să reziste veacuri de-a rândul chiar şi mai mult cu cărămizi sfărâmicioase?

Doamne, întreb, Te întreb: mai schimbi proiectul? eroarea aceea specifică invenţiei, lăsată intenţionat în orice proiect o vei îndrepta vreodată? în noi nu văd soluţia.
nici măcar marşarier şi frână nu ne-ai montat. mimăm sau pur şi simplu avem noi ceva ce ne face să exprimăm mişcarea cu spatele. oare noi chiar mergem cu faţa spre înainte?