furt permis

fugi din cuibul dintre spini
te arunci în furtuna ideilor
paşii-ţi sunt interzişi
printre adevăruri
apoi rând pe rând
arunci fulgii de zbor
devii om
în latura densă
a neîmplinirlor

declanşezi
stingerea răsăritului
când ochii tăi aleargă
după ungherele pline
de umbra cuvintelor
incomplet scrise

înghiţi sensurile lor
precum alunele furate
din darul primit

înveţi să taci în faţa maturilor
devii tu însuţi matur

taci în faţa răstălmăcirilor
te uită toamna
pe o felie de pământ
îi îndulceşti fărâmele
rădăcinile mineralele
apoi taci în faţa oglinzilor
mate sau nu
taci
răspândeşti tăcere din tăcere
prin tăcere în tăcere
pleci regăsit sau nu
devenind amara
sau dulcea iarbă
de sub tălpile copiilor
şi maturilor
altor epoci

fugi din cuibul de spini
aproape zbor
laşi un fulg semn de trecere
zbori tăcând
cânţi o singură dată
la final de toamnă
într-un cub în care cineva
din plictiseală
a mai înscris un cerc

fugi din fuga zilelor şi nopţilor
rătăcind între gratiile
unei colivii strălucitoare
din care eşti eliberat
atunci când
ai terminat de lăsat
semnele zborului
pe altarul necunoaşterii

e un furt permis de libertate
din colivia cunoaşterii