optimista are destule cărămizi

nu te las de izbelişte -
îmi spui mereu Andru Leandru

filele cresc se aranjează aproape singure
pe raftul încercărilor

tu zâmbeşti
undeva în spatele lor
poveştile cresc

şi unde să mai încapă renunţarea
când în iarnă ridic greutăţi neştiute până acum
cunoscute numai Lui

pasul meu este viu mereu mai viu

scapătă un călcâi
altul o ia la vale. caută lăcaşul fragil
în care piatra de lună tace

aştept un nou răsărit de lună plină
să-mi urlu amarul şi cântecul

lupii şi ei aşteaptă
totul se umple cu zăpezile gândului răsucit
pe altarele ridicate simplu de viaţă

nici nu le văd prăbuşirea
nu mă lasă visătoarea din mine să cad
sau optimista
are destule cărămizi să aştearnă în urmă

şi totuşi
nu întorc nici capul nici trunchiul
umărul stâng o clipă tremură
şi aşteaptă...

Anne Marie Bejliu, 18 decembrie 2014