m-a dăruit plecarea ta cu un semn

m-a dăruit plecarea ta
cu un semn
anume lăsat pe latura stângă
a chipului
cândva ea a ars s-a refăcut
acum pâlpâie lumina din tine acolo
şi printre cuvinte nu mai găsesc
nici unul care
îmi poate fi liant între mine şi sine

el uneori
cu frica un copil născut aruncă bilele
pe scara lui escher primindu-le în frunte

repetitivă încercare în a-mi dilua
starea aceea rea
de multe ori bună în principiile umanului
de apăsare nepăsare
sau mai bine spus
o direcţie anume a verbului a fi
atent la mişcarea întregului

încerc să mişc degetele pe tastatura lumii
întâlnesc asperităţi
o tastă sau mai multe au căzut demult
şi uite că nu mai pot scrie verbul a iubi

pot lăsa să cadă literele a şi i
ca şi cum ceva
începe mereu şi se termină brusc
lovind ca o coadă de peşte neliniştit
tablourile unui vernisaj fără pereţi
doar oglinzi aninate
de aerul pe care îl respirăm acum

îmi dăruire revenirea ta răspunsuri care
se termină invariabil cu întrebări

mai dă-mi o linie subţire verticală
poate voi reuşi
să-mi las cu toată greutatea fiinţei
punctul
apoi plec eu iar şi iar şi tu la fel

frumoase mai sunt întoarcerile
reîntoarcerile
mai ales unghiurile acelea
care adună în definirea lor trei cifre
unu opt şi zero...

Anne Marie Bejliu, 7 iunie 2016