povestea dorului

aromată filă îmi aşterne
glasul
la căpătâiul copilăriei 
şi atunci
ridic perna sau numai un colţ
şi privesc până adorm
jocul

braţele tatălui
cuprinzându-mi durerile
glasul mamei
abia sosită din gardă
febra uriaşă
care-mi face tâmplele
să danseze ritmat...

şi tu jucărie de pluş
care ai uitat să latri
după ce dinţii mei te-au ros
tot ritmat
citind poveştile dorului
acasă şi între copila care cântă
şi acea femeie care
a uitat să viseze alte culori

adoarme mereu trează fiind
prin albastrul icoanei mici
care încă poartă
amprentele dascălului
bunicului
cu ochii mici strălucitori
şi calzi

Anne Marie Bejliu, 7 iunie 2016