iau gândul curat în palme printre năvoade puternice
pescuiesc sensurile apoi îi aştern trupurile pe fila albă
mă cutremură rostogolirea imaginilor în palma vieţii
prin mişcare lunecând între două aripi între două braţe
ca nişte arme albe cu geometriile frânte între a fi şi a uita
de frica stingerii ultimului pas al părintelui
privesc înlemnită dorul cum îşi cască orbitele apoi inima şi un strop mai târziu
gura de foc în care apele primesc strigătul copilului dezarmat de durere
în fiecare dimineaţă iau gândul curat de umeri îl scutur uşor şi îl salut cu un zâmbet
îl învăţ să tacă măcar pentru o vreme
cât un salt peste pragul dintre doi confraţi ai săi rătăciţi în cuvinte fără sens
îl privesc uimită cum îşi întinde trupul fluid deasupra fricii
apoi devine izvor pentru încă o coloană din fortificaţia
care apără miezul cald al fiinţei de rătăciri
în linişte îi ascult mişcarea şi-l las să-mi învelească inima
în ceara albinelor din stupul rugăciunilor curate...
ca o floare de soare mă hrăneşte de câte ori bucuria
îmi uită numele pe muchia cuţitului haiducului umbră cu chip de durere
în fiecare secundă gândul curat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu