în toate-i bucurie

eşti ca o umbră-n care îmi scald cuvântul dat
apari dispari o noapte şi-o zi neîncetat
aştept să-mi scrii aştept rostirea
pe ţărm învăţ să tac

picioarele-mi sunt stană
privesc în larg aştept

nimicul se întâmplă
portal de timp se-nchide
trăim în netrăire
şi râdem în spic de grâu

odată se va coace va râde-n file albe
nimicul se întâmplă
eu plec tu pleci

în rând

naşterea se destramă

literatură-n vânt

o pasăre îşi lasă nisipul de prin gheare
pe marginea de piatră a unui destin furat

odată va întoarce în vârf de aripi albe
timpul lăsat să-njuge sufletul prea curat

când inima tot cheamă
răspunsul nu ajunge
şi un concert de seară se-aude dintre trestii
începi să ştii prea bine că un final aşteaptă
bătaia-ntâi a firii apoi pleacă-n alt gând
povestea se termină
c-un el şi-o ea cu viaţa-n palme
el cu indiferenţă
ea-n taină fir torcând de poezie
plină de-amar de neputinţă

în toate-i bucurie pe-un val de cer râzând
oricât ar umple visul
amfora prea golită
iubiri mai vin în dană
prea multe vase sunt în descărcarea simplă
şi-n supraîncărcări
în praful unei iluzii păsări anunţă ploaia
se scaldă bucuroase se-amână iar furtuna

în liniştea-nserării
un el şi-o ea în palme unesc în timp tăcerea
cu gândul cel dintâi

autor foto: Victoria Anghelache