melcul închide stagiunea de vară
într-un iulie ploios cu soarele în vârful cochiliei
la apus îşi mişcă trupul
corniţele translucide
prind sunetele pătimaşe ale plecărilor
şi liniştea înainte de sfârşitul piesei
actorul din cochilie tremură de bucuria finalului
lasă dârele tristeţii pe coala de hârtie
poemul se termină mereu cu absurda morală
uită să fii tu
cel ce cochilia-şi cară demn
prin soare
într-un iulie ploios pe care chipul de copil
lasă rictusul tristeţii să doară
la rampă salutul se repetă
în lumină umbrele cresc
în spatele cortinei melcul fuge din cochilie
îmbracă blugii zdrenţuiţi şi aleargă prin ploaie
melcul închide stagiunea de vară
pentru un concediu cât un anotimp netrăit
reinventează verbul a fi uitând să fie melc
pe scena teatrului de vară
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu