"NUN KA SA UGULAS PA IDIM KARA I" ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ "Omul (nobilul) care ştie tainele va merge în ceruri"
joi, 18 iulie 2013
lance şi pană
când crezi că visul se destramă
dansează vesel cu delfinii
şi-n tine creşte lunecarea
şi zbor înalt spre cer deschis
nu te pripi în gânduri negre
aruncă-te în ape clare
mintea adoarme-o printre versuri
apoi în tropotul de rime
revino-n pas vioi pe câmpuri
şi lasă-n urmă lanţuri grele
de iarbă-amară-n care umbre
te trag cu vorbe pastelate
într-un ocean de sensuri-fiere
cu puncte miruind păcat
când crezi c-ai revenit în vadul
liniştii firii mult arzânde
închide drumurile strâmbe
şi ochiul lasă-l să coboare
spre a privi o umbră clară
a ceea ce ai fost odată
pe tine să te vezi în centrul
dintr-un prezent pictat prin ierni
cu ger în pumni să ştergi culoarea
şi toate gamele stridente
păstrezi în tine-albastrul viei
fiinţe simple-n care cerni
cuvântul dat a-ţi fi şi lance
şi pana blândă-n lunecare
ce lasă-n urmă ţărm uscat
---------------------------------------
imagine: artist Devis Grebu
http://www.devisgrebu.com/images/paintings/p011.jpg
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu