mir şi sit

mi-e greu să cred
că timpul îmi va rodi în sânge
cuvânt dintr-o sămânţă de viu grai sfânt nedat
mirenilor şi tâmpla zvâcneşte ne-ncetat

pe marginea-ntâmplării
sufletul a cedat iar inima aleargă
nebună printre ture
alege calul sur - o primă încercare

în trap prinde pământul
şi iarba în copită
smulge cuvântul grabnic
îl paşte nu dezminte
unicul sens prin ape purtat
când clopot plânge
când toaca trezeşte firea întru înălţare

tăcute-mi sunt şi zbucium
şi floarea de pe buza bătăii-ntâi din umbră
a inimii prea frântă
să umple iar zăgazuri
să schimbe necunoaşteri în piatra de-ncercare
pe care mă aştern

şi-aştept iar adumbrire şi-aştept iar rana vie
să îmi deschidă poarta
în pas de gând să trec
pe podul care duce spre un tărâm aparte
spre dealul care curge şi îşi păstrează viaţa
cu mii de cruci din carne şi cuarţul neturnat
în forme-nguste-n trupuri
de picături de sfere de bile static unse
cu bucurii stinghere

nu-mi este greu să cred
că firea se înalţă
spre-a fi mereu urcuşul pe care-l port în paşi

ea-i drumul vieţii-n humă
şi braţul Lui de abur
metal şi apă vie şi lemn de foc înalt
şi aerul din gura peşterii în care
trupul îşi creşte umbra
până când moare-n cremeni

e zborul liber chipul
prin care-n lume pleacă
pasărea rară-a viei fiinţe-n care-i dat
s-ating cu bucurie din mica joacă a minţii
c-un infinit mărunt
cel infinit prea mare să-mi fie mir şi sit