Gând de zi 20 iulie 2013

(între 1 şi 7 cu speranţa atingerii lui Pi)

priveşti între tine şi sala oglinzilor ideilor perimate unde tronează superficialitatea şi oboseala unei lumi fără reper.
te ascunzi după propria imagine, o crezi migălos construită de mintea arvunind la nesfârşit iluzii în cutia de plastic sau în sticla de plastic cu dopul perforat de frici. te ridici o clipă deasupra dorinţelor şi laşi să cadă ploile sufletului.
confuz, prins parcă într-un blestem al răscolirii, întorci foile cursului vieţii de infinite ori până când, sătul de atâtea imagini fără acoperire, fără palpabilul care îţi conferă bucuria siguranţei, începi să-ţi numeri paşii - de data aceasta, prin sălile labirinturilor ideilor celor ce odată au fost şi acum încă sunt, umbrele briliant ale omenirii.
aduni scazi, integrezi, închizi şi deschizi acoladele logicii până la o altă explozie a ţinuturilor cuvintelor.
coloane de gânduri materializate în idei nematerializate în demonstraţii doar percepute a fi adevărate, te prind în plasa lor deasă. găseşti un ochi mai larg de scăpare apoi pici iar şi iar printre moleculele proprii. sângele se ridică deasupra sferelor mişcării, prinzi fluturii, şi caii, şi delfinii în ciocul unui singur pescăruş care încearcă zi de zi şi noapte de noapte, zborul infernal al bucuriei atingerii apei cu vârful unei aripi, păstrând echilibrul întregului, în timp ce sufletul lui păstrează vie ruga de taină către El.
pe tabla de şah a principiilor, a lemelor, teoremelor, tainelor nedezlegate, dansul sferelor roşii continuă într-un perpetuum mobile dureros, ca într-o închisoare a voinţei blestemată să fie joc al nervilor între 1 şi 7 cu speranţa atingerii lui Pi, pe fila descoperirilor amânate.
o simplă rugă te readuce pe patul obsesiilor, în fond, un cumul de saci de oase înrobite aceleiaşi idei: Dumnezeu prinde în Cunoaşterea Sa, toate definirile posibile şi imposibile ale infinitului material şi imaterial în care tu, mergi năuc spre centrul propriului labirint respirând verdele zidurilor nu prea înalte. priveşti mereu peste vârfurile ierburilor şi ale frunzelor. poate că asta face viaţa să curgă înainte.
dar, înainte este înainte sau depinde mereu de unghiul în care priveşti nemărginirea nemărginirii gândului păstrat veşnic viu de mişcarea lui "a fi"?

de-ar ploua azi măcar pe seară din sfinţenia şi bucuria zilei de azi, aş prinde în privire ochii ploilor şi răcoarea ar înveli sufletul trupul, mintea, inima, în centrul fiinţei purtată spre centrul labirintului de trăiri, în care numai El ştie când, unde, cum, cine, de ce...sunt.