punct de intersecţie

ridic în mine porţi de gânduri
şi mă întreb de pot să spun
de câte mări mai e nevoie
în inima bătând nebună
mintea în zale s-o supun

războaie poartă cu-ntrebarea
de sunt a nimănui sau nu
şi Lui îi las pe nor de ploaie
un vers înfierbântat

răspuns
de vine un răspuns simt udă
cum ploaia-mi spală din tristeţi
şi cum pe-o întrebare surdă
schimb viul dintr-un gând de preţ

cadastru-mi arde-n fire spaţii
în legi mă-mpart
sunt spirit viu
strig orbilor să cânte linişti
tăceri mă-nghit
împart la doi
la două capete de lume
în care-un fulg de dor e preţ
şi zborul creşte şi descreşte
între uimire şi dispreţ

ridic în mine porţi de suflet
le las să cadă-n unghiul viu
al pietrei ce o port în fire
comoara ultimului preţ
atins de El în vechea poartă
când eram fluture de foc
sau sfera dintre-aripi de soare
punctând iubirii bucuria
găsind în fiece viu loc

râdeam luminii şi iubirii
fără să strâng în trup durere
fără cuvinte fără sens

nici nu ştiam ce e cuvântul
zburam prin mâna Lui nadir

un gând eram un vis în inimi
un punct în care mă-ntorceam
firesc fără să prind o veste
un glas de flacără prea stins
pentru a continua iar zborul
deasupra muntelui Sfânt Fiu

ridic în mine acum glasul
creasta valului dintâi
şi sting cu degete-ngheţate
lumina vie în pustiu...

ridic prin mine verticala
aştept privind spre cer un sol
odată-mi voi opri greşeala
de-a fi un cerc în planul drept

pe sfera visului mi-e gândul
să-l prind acum să-l port prin porţi
va sparge ivărul de frică
zenit voi deveni
eu pot