pasăre din fagur

 I

oglindă spartă-n patru îţi este peisajul
în el îţi laşi privirea să-ncerce iar tăria
 vadului în care ascunsu-te-ai de frică
să nu încerci mânia torentului de gânduri

pietre arse-n vârtejuri îţi smulg încet din suflet
cu încercări prin flăcări viteze îndoieli

aştepţi mereu pacea fără să mişti un deget
scrii tot ce ţi se-ntâmplă şi totul vine bici
asupră-ţi cu-ntrebarea-n perpetuuă mişcare

eşti mort în viaţa asta sau vii în moarte-s doi

aştepţi dormind iar pacea şi iar gândeşti la stele
în praf de timp te saturi să te-nveleşti absurd

toate cu toate umblă apoi prăvale pietre
izvorul redevine râu repede de munte
îşi umple vadul crâncen torent se varsă-n tine
cu toate cele spuse gândite sau simţite

II

pe margine de viaţă rămâi pe piatră singur
în mâna ta luceşte o pană dintr-un vis
e-a păsării din fagur de miere neatinsă
de gândul dat vânzării din inimă desprins

aleargă-n întâmplare pe câmp deschis şi-n umbre
trimite o culoare o tuşă dintr-un vis
n-atingi nici paradisul nici iadul nu te-nghite
te-nghiţi tu singur iară

pe margine de haos rămâi cu ochiul orb
şi-n fiecare clipă
otrăvuri prin iluzii înghiţi cu pumnii strânşi
îţi mai serveşti şi singur minciunile pe tavă
uiţi un botez o nuntă o moarte-n înviere
rămâi în cenuşiul mişcării fără gând

alergi pe căi închise în forme strâmte
haine de împrumut împarţi

cuvintele îţi strigă să laşi petala firii
curată-n ochiul sacru
să nu te-ascunzi în rugi

crengile uscate rănesc piatra şi zborul
devine mima vieţii tu la final te-ntrebi
de eşti o întâmplare sau întâmplarea-n tine

distruge universuri cu arderi-false furii

care-n întreg distrug
şi firul ierbii pure şi floarea-chip din soare