despre mine
ca focul scriu pe filele arse
ale copacului vremii
în care scald pieile tigrului
şi-n mine las să se stingă
flacăra timpului
muşcătura orbilor lasă corbului spaţiul neatins
priveşte curios jocul
apoi în centru se aşază semeţ
ridică ciobul de sticlă
îl zvârle în aer
descrie anotimpurile pe rând
ca un pictor înainte ca pânza
să i se umple de culoare
pe drumuri de munte arunc din pumni pietrele
cu ciocul crestează copacul
semn de trecere între înalt
şi solul reaprins de tainele curiosului
copil al înţelepciunii netăgăduite
îndrumă lacrima de rouă
printre nervurile frunzelor de mesteacăn
alb pleacă până când revine
liberând scoarţa albă
între rădăcini şi coroana înaltului zbor
îi privesc jocul
şi-l las să-mi aştearnă bucuria începutului
la capătul apusului
când înserarea îmi prinde gândul
între cădere şi înălţare
într-o rugă scurtă
caut ţărmul rătăcit în sacul de oase
între două alungări
sămânţa o las să putrezească
apoi privesc din pământ rădăcinile
harta lor infinită
ridică spre cer tulpina sensului unicului cuvânt
a explodat un nor deasupra uimirii mele
l-am urmărit cu pasul încet lunecând pe asfalt
printre frunzele străzii şi soare m-am strecurat
ochii lor ai orbilor mă aruncau între umilinţă şi patimă
i-am surprins explozia
apoi am zâmbit eliberată de tristeţe
un nor a explodat într-un 4 iulie încins
de infinitele plecări ale sufletelor
şi a trupurilor
pe drumurile arse ale rădăcinilor lumii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu