păstrez palma deschisă încercării

să doară mereu iubirea de tată de mamă
de copil de timp

întreb şi păstrez palma deschisă încercării

şi unde te mai ascunzi când vezi peste tot oglinzile
încruntări destinderi ochi şi ochi şi ochi
privindu-te gol sau plin

nu mai contează

în tine un punct creşte devine vulcan activ
arde lava prin scurgerea ei lentă sau furtunoasă
deasupra prin şi mai ales pe traiectoria împlinirilor

ce absurd proiect în care simt că
m-am aninat de muchia stâncilor

îmi zâmbeşte vulturul inimii
ciocul de oţel se schimbă loveşte loveşte
devin stânca fărâma de piatră
rostogolită mereu în absurd

este adevărat că prefer abstractul
cu un fundal natural de opinii ale mentalului
deschis spre fundalul plin de suflet

şi dacă totul se îmbină
ridic palmele spre firul de iarbă firul de apă
al izvorului din centrul satului copilăriei necopilărite

mereu matur ridică mireanul ciutura
din fântâna cu cumpănă

picătura de speranţă prinde răsăritul
însetaţi aşteaptă copiii apa mereu însetaţi

să doară mereu iubirea de plin de vid
de gând împlinit în trup de vis

întreb şi păstrez palma deschisă încercării

pentru o împlinire pe care aproape niciodată
nu o simţim oval perfect

şi atunci de câte ori mai ridică mireanul ciutura
şi bobul de apă de câte ori sărută răsăritul
pentru încă o înserare a fiinţei
în plin dans al flăcării lumânării

întreb şi păstrez palma deschisă încercării

Anne Marie Bejliu, 19 noiembrie 2014