se joacă dens

venit de departe ascuţi spicul sensurilor
tot mai mult atingi cerul cu genunchiul
legat de o aripă înveţi zborul arzi lumânările 
cu ceara lipeşti fisurile
legi zborul de norul pe care ajungi după trecere
sau după saltul din materie în praf de dor

şi priveşti

priveşti atent cum
în urma ta numai jocul din zaruri continuă
hazardul şi disperarea animă petecul de viaţă
în care tu odată călcai

călcai fără tălpi cuvintele
apoi lăsai în urma ta
într-o umbrelă răsucită spre cer
ca o rugă fărâmiţată de întrebări
un poem

plecat departe sau dat departe
priveşti coasa răspunsurilor rătăcite

ridici în tine dealul cu fânul proaspăt cosit
amuşini timpul niciodată atins de crupa
calului tău vorbăreţ. declari închisă stagiunea omului
deschisă stagiunea îngerului

se joacă mult se joacă dens şi-n cer
sau este numai o părere a femeii
cu ochii din cărbunele prezentului

pasiv

pasivă trecere printre oglinzi
printre potcoave de cai mereu sălbatici
mereu în galop fără şei pe iarba câmpurilor pe care
femeia o ia când şi când
pentru a păstra balanţei tija verticală

(tija să rămână verticală. jocul talerelor
este o bănuială de echilibrare
absurd conturată deoparte şi de alta a căutării reale...)

se joacă mult se joacă dens cu sens
prin sens pro sens...

Anne Marie Bejliu, 6 noiembrie 2014