sâmbătă, 1 noiembrie 2014

pe drumul nopţii




prin tine am călcat pământul
prin mine l-am fărâmiţat
deasupra şi dedesubtul răsuflării
cresc mărăcinii
trandafiri ici colo
crinii aşteaptă primăverile şi verile obosite de taine
totuşi câmpul este plin de maci
locul meu unde este Doamne
şi unde să mai cresc pe pământ
pragurile scunde întâlnesc nodurile frunţii
sub un maldăr de cuvinte
blocate a fi rostite printre oglinzi
se sparg. cioburile ridică locuinţele prepământene
deasupra sunt iluziile împodobite cu tâmple
de argint şi de aur fals
poveştile stau cu umbrelele deschise
cineva le tot răstoarnă. jocurile se refac
castele de cărţi şi nisip în căuşul ţărmului pustiu
zgomot. mult prea mult zgomot şi o optime de tăcere
cât un corn de lună visat
pe drumul nopţii rămâne piciorul unui om
în talpa unei iubiri expirate
şi căruciorul în care un copil târăşte visele maturului
prin Tine am călcat pământul
prin mine fărâmiţez Cuvântul dintâi
Anne Marie Bejliu, 1 noiembrie 2014


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu