combinaţie

portocală şi măr
foc şi cunoaştere
muşcătură şi dans 

pe tava de argint e linişte

Anne Marie Bejliu, 8 mai 2014

scâncet

în cuibul de sălcii
liniştea scânceşte

adoarme pruncul schimbării

cuvintele
în şoaptă se întâmplă

Anne Marie Bejliu, 8 mai 2014

autoschilodire

cu viaţa ne înrobim sufletul
cu vorba negândită îl schilodim

înjurătura lăsată din ham otrăveşte spiritul
apoi zâmbim ironici 
când tăcerea se aşterne între noi şi zbor
ca un zid plin de mâzga 
dezlănţuirilor noastre absurde

deasupra tuturor
sabia adevărului descrie crucea albă a libertăţii
nimeni nu scapă
cândva sunt readuşi în luptă
cu un capăt mai puţin din şirul fără limită
al încercărilor propriilor existenţe

- un capăt reformulat la nesfârşit
în statica evoluţiei individuale -

mişcarea veşnic vie
se amână a fi manifestată...
rămâne simplă noţiune strigată
la megafonul înfumurării pur umane

Anne Marie Bejliu, 8 mai 2014

rătăcire

se scutură zorii 
în perdeaua de ceaţă
din candelă firul a rămas 
şi îngheaţă

întuneric prieten
lasă-mi ziua întreagă
aripa stângă-mi rămâne
beteagă

alerg ca un iepure
scăpat din prinsoarea
ghearei vulpilor gânduri
ghearei lupilor vulturi

şi-n fiece clipă mă răsfăţ
cu durerea
ea îmi şopteşte ce e puterea

un fir de candelă
în întuneric
aprins salvează şirul
numeric

când pi îşi lasă trupul pe viaţă
pun punctul pe i mă redeschid
sunt paiaţă

fântâna orbilor
ochiul clăteşte

visul rămâne inima plăteşte
înţelepciune se naşte
şi-n noaptea adâncă
visezi alergarea mereu
către stâncă

stâncă umană stâncă nevie
stâncă de viaţă stâncă amară
pui mâna pe vârful ascuţit
şi îţi spui

de câte ori toamnele
lasă un pui
să umple coşul cu puful de zbor

talpa cade aspră
simt pasul mi-e dor

când marginea umbrei se stinge
tu pleci
chipul tău încropeşte
fragmente de schimă

te privesc uimită
timpul se înclină

şi atunci îmi rămâne
să aleg ce e bine
suflet şi spirit în viu
trupu-l las la odihnă

Doamne,
toate fântânile cerului nasc o vină
sau oarbă şi mută
privesc ţinta greşit

căutând infinitul
mă pierd în finit...

Anne Marie Bejliu, 7 mai 2014

When The Levee Breaks Led Zeppelin +Lyrics

închipuire răscoaptă

broboane de gânduri ai aşternut pe fragi
fragmentele de viaţă în faguri se ridică 
apoi clipesc năuce în inima pădurii
aştern pe coviltirul căruţei de trăiri
o frunză nenăscută imaginara-mi viaţă
în care scald felii de-nchipuiri de mamă
cu braţele golite de mângâieri timide săruturi de copil
un dar răscoc în mine să-mi fiu cuptor în care
o azimă de apă va creşte-n vânt să zbor...

Anne Marie Bejliu, 7 mai 2014

sursa imaginii:

http://pmircescu.blogspot.ro/

aşteptare în coaja de nucă

în pragul cuvintelor rotunjesc gândul
iubirea seamănă cu o coajă de nucă 
aşteaptă secunda de tulburare a apelor 
din ele miezul creşte alb lichid întăreşte iluziile

realul e o pasăre cu ciocul dur 
îl atinge răneşte cheamă poveştile să-l modeleze 
în chemare regăseşti propriul cântec
inima păstrează ritmul asfaltului a ierbii a înfloririlor

sunt repetate lumini în sfera în care
miezul de nucă se întăreşte creşte
închide nuca şi altă coajă de nucă rămâne în aşteptare

e un proces îndelungat
cât un anotimp ameţit de vremurile mereu noi
şi atât de vechi încât simt mirosul de mucegai înflorit
pe zidul fără capete pe care două turnuri
lasă lumina să pătrundă

prin fante fine ţâşneşte a comunicare
monolog dialog între gurile închise demult
în anotimpurile naşterilor

Anne Marie Bejliu, 6 mai 2014

anotimp ameţit

ca o lumină metafora păcăleşte iubirea
ura înfloreşte în inima pământului
apoi lasă apele să arunce pe maluri mizeriile omului

se curăţă izvorul iarba creşte înaltă
cât o talpă de om neobosit în căutarea lui năucă

cu folos fără folos caută printre pietre izvorul iubirii
îl alungă. el spune că îl vede - iluzie

nu ştie de câte ori să arunce mărunţişurile unei vieţi
în care e prins între rob şi rege fără regat

calul îi spune să tacă el vorbeşte

şi toate toate intră în poveşti
ca într-un sac în care capetele
lasă să curgă în izvor mărunţişurile

calul îi spune să tacă. el vorbeşte fără şir

oricum finalul stă aninat
între sfoara care leagă un capăt imaginar
de groapa în care drept ţeapăn ca o stâncă
se prăbuşeşte visând iubiri

ca un anotimp ameţit omul...

Anne Marie Bejliu, 6 mai 2014

200 de oase cântă

ne răsfrângem zorile grăbiţi
unii asupra altora 
aici se trece pe zebra abia născută
dincolo dansează piticii prin versuri
poeziile sunt uneori circ interior-exterior
alteori curg ca seva verde a copacilor printre inele complexe
ici o metaforă colo alta
o pasăre îşi ascute penele în plin zbor
năucită de atâtea cuvinte născute
făcute aşternute aruncate spre cer

ca o plasă a cuvintelor suntem
ne întindem rostirile unii asupra altora în noduri imposibile
arareori posibile
desprindem carnea de pe viaţă
oasele i le batem căutăm cântecul
imposibil aranjament instrumental la 200 de oase
două tâmple şi un nai de coaste
prin care aerul trece şi nu mai lasă nimic

ca o viaţă dansul umbrelor creşte

Anne Marie Bejliu, 5 mai 2014

abusimbel-david-roberts

ghid fals

gândesc iubirea aici ca pe o virgulă 
înainte de a deveni şarpe în inima firii
muşcătura şarpelui om are o geometrie aparte
gâdilă privirea cu picioarele lungi târând în ele minciuna
otrăveşte gândind-o prea mult
apoi saltul de la a înşela la a juca teatrul moralei 
devine umbră în economia evoluţiei

privesc în continuu cum prefăcătoria atrage felicitările
cum vieţile oamenilor sunt distruse
când picioarele prelungi încălţate în ciorapi de toate culorile
devin ghid fals în etalarea pe scara nimicului a valorilor contrafăcute

altă iubire trăiesc atunci când devin oarbă
iubirii picioarelor prelungi învelite în ciorapi de toate culorile
se aud tocurile de sub tălpile picioarelor prelungi
mă ridic de pe banca aşteptărilor inutile
altă cale văd în faţa mea...

mulţumesc Domnului că
paşii picioarelor lungi învelite în ciorapi de toate culorile
sar pe alte şotroane
şi mai ales mai ales
aruncă cioburile falsităţii prin alte colţuri de ziduri de pătrate

Anne Marie Bejliu, 4 mai 2014

jucăria lui "nu"

te regăsesc mereu în tropotul cerbilor
când viaţa îmi este cântată
prin cornul vânătorilor de gânduri

citesc pe piatra de la răspântie
tăcerile tale

se aştern cuminţi mereu altele
recită versurile singurătăţii
învelită în cuvintele nerostite

pătrunde în apele izvoarelor liniştii

finalul se amână mereu oboseala creşte
absorb odată de mii de ori
soarele timpul tău
mereu viu mereu cuminte

aspru tandru îţi laşi libertatea
ca pe o velinţă blândă a firii

şi atunci de ce când taci
inima îmi spune mereu nu
iar "da"
loveşte uşor pumnii strânşi ai lui "nu"
să lase deoparte sensul lui
ca un nod în centrul bucuriei

îi spune adesea că povestea aici e cu "da"

pe stânca lui "nu" un cerb tropăie
copita lui rotunjeşte muchiile tăioase
jucăria lui "nu" e gata
poate uită să fie

Anne Marie Bejliu, 3 mai 2014

Le jardin en hiver

vara când

rotunde livezi 
cântă la fereastra gândului
imaginaţia surâde 
clipei primăvăratice

intrăm în galop în arcul verii
teii de pe alee
încă mai au frunzele ruginite 
agăţate de pleoapă

e frig - spune copilul
cu ochii din cărbunele timpului
netrăit

vara unde-i
vara când

Anne Marie Bejliu, 4 mai 2014

într-un cearcăn

în cearcănele copilei pătrunde primăvara
vara mai aşteaptă printe picături de ploaie 
să se întâmple

focul e aprins

cuvântul
ca un felinar al metaforei
îndrumă sensurile către ieşirea din labirint

mă strecor şi eu în veşmântul poetului
geometria unei stele mă atrage neîncetat

devin vers
din pumnul de versuri ale propriului poem

într-un cearcăn eşti tu
părăsind planeta Micului Prinţ

te privesc
descrii paşi pe apele gândului şi râzi

te aud
dintr-un cristal creşte flacăra
protecţie sau nu
există în inima celulei cu trup de cruce

comunicăm uneori intens
alteori mă ascund
în cearcănul în care luminează o stea

tăcerea
între noi naşte câmpuri de maci

comunicăm printr-un cearcăn de timp
sau copila lasă geometriile cearcănelor
să ne aline întâmplarea de a fi

în alt cearcăn s-au răsturnat miracolele poeziei
acolo hotarul se vede clar
acolo nu există poeţi după cum spune Nichita
acolo există Poezie

alt cearcăn surprinde singurătăţile
diamant neşlefuit
lasă în trupul lui curgerea timpului
nealterată de gânduri

e ca un prag în care
tu eşti tu eu sunt eu

"a fi" e unic verb pe ţărmul cearcănului în care
singurătăţile îşi aleg un fragment de dig

dincolo eşti tu
aici sunt eu

mersul pe apă ne adună uneori
şi atunci
creştem metaforele la piept
şi zâmbetul din inimă deplin

Anne Marie Bejliu, 4 aprilie 2014

Havana Club - Ottmar Liebert - Instrumental

dans

mă pierd între alpha şi beta
mângâi coarnele unui gamma
când blând când furios
când infinitul gâdilă umbrele valorilor
dansează bezmetic prin tablourile căutărilor noastre
când întrebare când răspuns
fuge odată cu firul de aţă argintiu al încercărilor
într-o tulburătoare aproximativă certitudine a regăsirii

ca un dans hipnotic - viaţa

Anne Marie Bejliu, 1 mai 2014

fluidele gândirii

adunate într-o singură viaţă
fluidele gândirii se închid în căuşul unei palme
la un simplu pocnet 
se răsfiră de-a lungul traiectoriilor 

reconstruiesc timpului calea sau zborul nemilos 
printre arcuri de gândire

ca un curcubeu al valorilor neştiute
se aştern în file

cuvintele horesc la hotarele gesturilor
uneori finalizate într-o iubire nedefinită
definită simplu prin credinţă
alteori rămân aninate de versuri fraze prelungi
reîncropind la nesfârşit căutarea căutările fiinţei

omul ajunge la ieşirea din labirint
pentru a întoarce căuşul unei singure palme
răsturnând iar şi iar fluidele gândirii
într-un nou - vechi timp al regăsirii întru adevăr

adunate într-o singură grădină
fluidele gândirii devin armăsari mereu în galop
ocolind pământul roditor
cât infinitul unei lacrimi ovale
într-o mişcare de alunecare
ca un continuum al durerii fricilor ancestrale
al fericirilor mărunte
pentru a ajunge într-un final-început
în sacul bucuriei depline

în faţa porţii fiinţa Îl priveşte îndelung
El răspunde
ea nu aude nu vede

oarbă rămâne inventând iluziva iluminare
cere o pauză i se oferă un prag
din care priveşte mai departe nevăzutul

poate fără frică acum
poate cu frica aninată de tâmpla stângă
în căutarea iubirii mult visate
în fiecare fibră a vieţii sale

toate încep
de sfârşit nicicând nu se sfârşesc
roata cuvintelor se învârte
cascada gândirii umple iar şi iar spaţiile
într-un cotinuum al comunicării
între roadele Proiectului Său

Anne Marie Bejliu, 1 mai 2014