într-un cearcăn

în cearcănele copilei pătrunde primăvara
vara mai aşteaptă printe picături de ploaie 
să se întâmple

focul e aprins

cuvântul
ca un felinar al metaforei
îndrumă sensurile către ieşirea din labirint

mă strecor şi eu în veşmântul poetului
geometria unei stele mă atrage neîncetat

devin vers
din pumnul de versuri ale propriului poem

într-un cearcăn eşti tu
părăsind planeta Micului Prinţ

te privesc
descrii paşi pe apele gândului şi râzi

te aud
dintr-un cristal creşte flacăra
protecţie sau nu
există în inima celulei cu trup de cruce

comunicăm uneori intens
alteori mă ascund
în cearcănul în care luminează o stea

tăcerea
între noi naşte câmpuri de maci

comunicăm printr-un cearcăn de timp
sau copila lasă geometriile cearcănelor
să ne aline întâmplarea de a fi

în alt cearcăn s-au răsturnat miracolele poeziei
acolo hotarul se vede clar
acolo nu există poeţi după cum spune Nichita
acolo există Poezie

alt cearcăn surprinde singurătăţile
diamant neşlefuit
lasă în trupul lui curgerea timpului
nealterată de gânduri

e ca un prag în care
tu eşti tu eu sunt eu

"a fi" e unic verb pe ţărmul cearcănului în care
singurătăţile îşi aleg un fragment de dig

dincolo eşti tu
aici sunt eu

mersul pe apă ne adună uneori
şi atunci
creştem metaforele la piept
şi zâmbetul din inimă deplin

Anne Marie Bejliu, 4 aprilie 2014