plin în gol prin plin

ca şi când pe o margine de stâncă
pâinea ar fi
mai bună decât piatra
ridic mâinile spre cer 
şi las din vârful inimii 
un coridor de tâmple înfierbântate
pe ele creşte iarba nouă primăvara
de câte ori 
ca un corb copil al jocului
departe între copaci zăresc un ciob
ciob răsărit sau apus
între cuvintele unei metafore
în stare de hibrid

estetica aruncării în prăpastie
devine simplu punct
răsucit privit
din trei arii ale vieţii
ale mişcării
deodată

ca şi când aş trăi pe rând în mine
în prima umbră
în a doua umbră
şi mai departe într-un pai
din ciocul păsării reînnoirii
(ca o promisiune de cuib nou)
ascultând povestea cuibului de barză
odată plin apoi gol
iar plin în gol prin plin

ca şi când deşertul inimii s-ar umple
privesc plinul unui pahar gol
râzând de mine
cu gura plină de cuvinte nerostite

Anne Marie Bejliu, 28 mai 2014