azimă şi lapte

în coaja de azimă valorile gândului 
schimbă locuitorii din pământ 
cu pete de lumină

incoloră lumină 
până la coacerea seminţei de om

lemnele trosnesc gardul sărută hotarele
tu şi inima petalelor
reinventaţi versul în cântec

azimă şi lapte

cineva spune că acel cântec
e al păsării spin
altcineva rosteşte numele lebedei negre

undeva cândva
cele două ecouri de cântec
se reunesc în palma mamei
când la sânul copt
gura flămândă a copilului soarbe cu nesaţ
hrana vie a universului

albă iubire densă metaforă a vieţii
într-un pumn de copil care se deschide
tot mai larg tot mai larg...

Anne Marie Bejliu, 25 mai 2014