înălţare adânc nobleţe

ai uitat să taci ai uitat
să rosteşti în adâncul inimii
adevărul primit de milenii

uiţi zilnic să laşi orbirea să-ţi acopere ochii
să nu laşi orbirea să-ţi sufoce ochiul
pendulezi între surzenie şi orbire
ca într-un leagăn al desfătării

nu te juca sub soare cu sufletele oamenilor
printre ei s-ar putea să-i afli pe fiii lui
şi atunci rişti să te bronzezi inestetic
în fruntea frunţii faptelor tale
sau să arzi

cenuşa ta va fi adunată
de pescăruşii cuvintelor soarelui
nerostite nicicând de om
purtate de valurile oceanului bucuriei
într-o piatră unghiulară
a casei mereu a prezentului tău

soarele gândului tău să-l cauţi
undeva în adâncul peşterii în care te ascunzi
pasăre de noapte între surâsul cornului lunii
şi tropotul cerbului dintâi
fără a le fi văzut înălţarea adâncurile nobleţea
nicicând

uită uitarea apoi încearcă să te recunoşti
în ceasul dintâi al Înălţării

Anne Marie Bejliu, 21 mai 2014