din copca luminii alte semne
alte neînchipuiri revarsă tronul fluid
al sensurilor cuvintelor aldine
înclinaţia este mereu spre răsărit
spre răsăritul soarelui al credinţei
al bucuriei de a fi
nicicând al umilinţei făcute
şi nu născute firesc
coroana viitorului prezent
se întrezare la răsărit de lună
pe o coajă de nucă în care miezul
rămâne lichid
până la coacerea umanului întru credinţă
în palma copilului
din cercul jocului satului românesc
o ramură înflorită de măr
deschide umbrelor hora
ecoul rămâne pururi alb
alături de timidele nuanţe ale iubirii de înalt
din peştera necunoaşterii
omul întinde mâna tremurândă
spre palma copilului
cercul se sparge ramura pierde floarea
jumătate de măr
umple bolul rătăcit de veacuri
cu esenţele luminii
omul rămâne cu mâna întinsă
până la noua primăvară a fiinţei
în care rob orb trudeşte
sau leagănă frunzele mărului închipuirilor
scaldă în umbre iluzii
care rod carnea vie a gândului
nicicând materializat în rod
-----------------------------
umanitate umanitate
foame de tren fără capete
gările te resping...
Anne Marie Bejliu, 21 mai 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu