orbul s-a trezit

clopotul tace toaca răsună blând
lacrima omului răstoarnă poveştile
le ia de la capăt în stingerea ovalului ei
între două carcase de piele 

surâsul piticului transformă fulgerele în anotimpuri
filele ard cuvintele- murgi neîntâmplaţi 
în tropotul umbrelor cailor sălbatici
lasă sensurile ameţitoarele sensuri
în ciupercile răsturnate de om

mai departe în povestea globului de Crăciun
ca o tăcere închipuită zâmbeşte timpul şi fuge de om
se Naşte apoi renaşte un botez în esenţa trupului omului

timpul rămâne aninat de oase
părul luceşte se adună şuviţe săbii
se clătesc vasele Moşii de iarnă surâd vieţii
de sub lespezile grele ale mormintelor

deasupra lor umbrele la taifas zgomotul
şi-l lasă deschis în timpanele orbilor

clopotul mare tace mijlociul e tras de piticul orb
cel mic aruncă vrajba în trupul lui
scoate la iveală liniştea uneori întâmplată alteori nu
ochiul orbului prinde culoare
glasul lui imită clopotul mare înainte de tăcere
adâncul creşte prinde marginea buzei vieţii şi o muşcă zdravăn
apoi se revarsă nemilos
orbul s-a trezit

Anne Marie Bejliu, 12 mai 2014