joi, 22 mai 2014

privire însetată



privesc însetată stânca încercărilor.
câte o piatră poposeşte pe banca de la poalele muntelui de întrebări.
răspunsurile le văd lunecând prin cer.
basmele ochilor mei îi transformă în zmei balauri., meduzele pui ai Meduzei apoi, îngeri fecioare şi flăcăi din aurul razelor solare... 
o nebunie întreagă se construieşte dezbracă înveleşte în faţa gândului meu, ca într-un film uneori alb negru, alteori colorat, o pânză a bucuriei şi tristeţii într-un continuum atât de viu, încât moartea îşi leagănă coasa sau acel L răsturnat în principiile pământului. după cum spune gânditorul, sunt pământ şi gând şi chiar acea coasă a morţii, sau poate numai lucirea ei în răsăritul soarelui şi al lunii deopotrivă, o scânteie în vrajba jocurilor uneori neserios construite pentru inima umanităţii.
miez din miezul gândirii Lui, mă rostogolesc atunci când mă transformă în bilă, sau piesă de şah, sau simplă piesă de carton în mâna paznicului bucuriei Lui.
ca un flash artificial luminez unele colţuri ale castelului de nisip în care El numără scoicile. le numără şi pe cele care şi-au pierdut perlele şi pe cele care stau a fi culese de mâini nepricepute.
El salvează perlele întregi (şi pe cele absente), apoi reia Jocul surâzând răspunsurilor să vină sau să rămână stânci în muntele întrebărilor.
ca un erou uitat sub un bolovan uriaş - Pământul - aştept la rându-mi să văd ce îmi va curge în plete când cascada va seca, rădăcinile copacilor smulse din pământul însetat vor reveni la viaţă, iar pasul din piciorul încercărilor va aluneca drept, deasupra sinusoidei întâmplărilor nicicând întâmplări. rezumate sunt. rezumate ale paşilor umanităţii printre mişcările Domnului în jocul de şah, jocul de puzzle al universului, jocul mişcării prin tâmpla umanului, jocul de gânduri printre infinitele conexiuni de sisteme de celule nervoase ale existenţei.

privesc însetată şi înfometată stânca încercărilor. se ridică o coloană infinită a privirii umanului spre Crucea bisericii îngerilor.

undeva, într-o bisericuţă de lemn, oameni şi îngeri într-o cascadă uriaşă, rostesc simplu Numele Domnului...

imagine: Vechea biserica de lemn de la Putna

Anne Marie Bejliu, 22 mai 2014



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu