strig lumii că nu mai vreau să adorm
în tainele dezvelite otrăvite ale durerii ale urâtului uman
le ştiu le adâncesc într-un colţ de batistă
pun câte un bănuţ apoi fără nod
- simplă înfăşurare de aţă dau orbirii -
şi strig strig mai departe lumii de când văd moartea cuvintelor
pe altarul securilor urii
altarul nonsensurilor
masa acumulărilor de tăceri nefireşti
într-un strigăt fără noimă mă risipesc şi învăţ încet încet
privind de pe umărul "Pictorului orb" scările portativele pline de zbor
pline de puncte albastre pline de iubire tăcută matură
cum pot împărţi între orbire şi surzenie cuvântul dintâi
ruga porneşte la vale cu un vârf de dor reaprins între pietre
de mâinile sălbaticului
drumul e plin de mărăcini
frumoase forme frumoase geometrii răsturnând caracterele
strig lumii fără să adorm
cu scufia sămânţei putrezite pe cap ridic tulpini de visuri
deasupra principiilor
-minerale absurde impuse autoimpuse cu praguri prea multe
unul îmi este dăruit de El îl cânt mă încântă
apoi pas înainte salt pe marginile oţelite ale gândului
aruncare a dorinţelor spre înalt
de fapt scenografia mă plasează într-un singur punct
din care ochii joacă roluri inedite
fiecare se aşează cuminte pe o parte a drumului
când se întâlnesc e semn de neliniştire a gândului
totul devine dublu
răscruce sau nu dublurile sunt iluzii
le alung de o parte şi de alta cu braţele ochilor orbi
pictorul îmi lasă trupul liniştit pe umărul lui
primeşte în palma de urs pensulele noi
şi culorile aleargă aleargă nebune
recunosc ritmul e al strigătului meu
tac stau cuminte pe umărul pictorului
devenit far în plină furtună a trăirilor împrumutate
strig lumii să tacă nu mai strig
aştept finalul de tablou în care
de pe umărul pictorului orb privesc fereastra redeschisă
cu pleoapele lăsate pradă somnului trupului...
sursa imaginii: http://artindex.ro/2011/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu