marți, 8 octombrie 2013

Gând de dimineaţă 8 octombrie 2013



ridică din ploaie timpul ăsta atât de greu
piatră de gâtul alergării
căutări căutări 
şi o atât de mică descriere a pasului printre pietre de râu
îmbraci zalele anotimpurilor
te ascunzi printre frunze călătorule cititorule 
printre litere cuvinte fraze prelungi
te cauţi te amăgeşti răscoleşti furtunile omului pană
omului sunet omului daltă
penelul în cruce e în dreapta ta
întoarce o clipă privirea şi ridică-l
pe cizma unui lăutar s-au adunat
stropii de gânduri ai copacului în care frunzele
au uitat să mai rămână
s-au colorat a toamnă şi cad tot cad





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu