trezeşte-te umbră

(gând de dimineaţă 30 0ctombrie)


trezeşte-te - aud glasul tăcerii printre aburi de vis
iluziile încetează să mai fie paleative durerii
când ele însele devin bumerang cu laturile ascuţite
vârful din dreapta atinge tâmpla mă trezesc
şi reîncep să văd forma în care mă manifest
ca pe o daltă ca pe o pană de vultur
transformată în instrument al aşternerii cuvântului

zborul se amână dureros pasărea refuză să mai cânte
pe ramurile pline de spini

mă trezesc în plin abur de vis ridic pleoapele deasupra unei file
în care iarba încolţeşte repetabil amar
întreb tăcerea dacă mai am dreptul la sunet la litere la culoare
mă priveşte prin firul de pir al prezentului
răsucit ca o frunză toamna în plină cădere

o privesc şi eu apoi îi învăţ liniştea
repetabilă lecţie într-un cub fără laturi
cu plinul gol traversat de vântul schimbărilor fără întoarceri

trezeşte-te aud inima ridicând laurii iubirii printre tălpile tăcerii
m-am trezit inimă acum ce fac - o întreb
şi las să cadă pe tălpile tăcerii bucuria singurătăţii

dorită sau nu ea rămâne loială fertilei lipse de comunicare
prietenie desăvârşită într-o lume în care pe rând devii dar
apoi cârpă mult întoarsă pe toate feţele
pliată logic motolită haotic
la final în mod banal aruncată pe un colţ de viaţă amânat uitat
cândva readus la înaltul rol de amintire

trezeşte-te umbră - îmi spune ochiul
avem multe de împlinit

timpul şi-a frânt muchiile
într-o secundă a încercărilor cu rod amar