de şapte ori şapte

(gând de seară 18 octombrie)

cum se înlănţuie cuvintele şi drumurile şi asprimea unui gest 
a unui cuvânt rostit apăsat
parcă zvârlit de pe vârful limbii deasupra capetelor unor spectatori nevăzuţi
fotografia sau tabloul e pictat în apă pe apă cu multă apă
şi cu ceaţa prezentului înfăşurată eşarfă pe trupul adevărului niciodată cunoscut 
trăit până la tremurul ultim al vârfului sprâncenelor
ochii s-au închis demult gura e încleştată în ultimul hohot neexprimat
uite care este întrebarea te privesc acum şi-ţi văd chipul mirat
uite care este întrebarea
unde şi când s-a întrupat dintr-o reflexie împreunată brusc cu refracţia
imaginea aceea a casei cu un singur copac la poartă
şi de când mirajul apei răsturnat într-o fotografie devine tablou
apoi mai întreb ceva
un ceva adânc pe care nici eu nu l-am scos la suprafaţă
îl privesc la rându-mi mirată prin şapte inele de apă limpede
de şapte ori şapte ori încerc să cuprind conturul şi tot de atâtea ori se schimbă semnul întrebării
odată e în picioare altădată e adormit pe sfertul de buclă
apoi punctul înghite apă şi devine linie niciodată dreaptă
şerpuitor răspuns insinuându-se în trupul întrebării
spune-mi te rog de câte ori ai rătăcit răsăritul în adâncul unei fântâni cu cumpănă

cum se înlănţuie cuvintele şi drumurile şi asprimea unui gest nedeterminat
am terminat