răceşti ramură

(gând de dimineaţă 31 octombrie)


înfloreşti mereu ramură a singurătăţii
răceala te cheamă neîntrerupt
răceşti ramură şi strănutul tău naşte iar şi iar bobocii şi-apoi
mugurii frunzelor adolescenţei fără strălucire
(se inversează ordinea unei gândiri ciudate)
maturităţii cu privirea rămasă în groapa
în care se aruncă neîncetat păpuşile contorsionate
şi zâmbetele copiilor frumoşi
părul lor a rămas să râdă morţii
în fiecare secundă cu fiecare mână de pământ aruncată
care a crescut în lopata cu zimţi la capătul de jos

uneori devine capătul de sus
şi printr-o magie sau banală metaforă
devine furculiţa pământului
când cerul este servit la masa năuciţilor de viaţă

înfloreşti sau înmugureşti ramură a singurătăţii
îmi place să te privesc
îţi voi scrie o rugă a distanţei a răcelii a gheţii arzânde
în inima crudă a verdelui
acum taci şi înfloreşte sau înmugureşte pe falia cuvintelor seci
apoi lasă-mă în pace
mulţumesc

să nu uit
am văzut că există copaci fără frunze
florile încropesc o singură dată coroana apoi se leapădă de ea
sunt păstrate ca nişte umbre uscate în ierbare
alături de firele de gând
în vârf au un bob de albastru şi un punct fin auriu

acum taci ramură taci înfloreşte înmugureşte
taci

autor foto: Victoria Anghelache