scufundare

(gând de zi 31 octombrie)


raiul se mai scufundă odată
cu barca necunoaşterii se întoarce în port
nava luxoasă a cunoaşterii aproximative e acoperită cu gel
substanţele din el sunt banale 
le recunoşti după efectele largi
după zâmbetele tâmpe în faţa frumuseţii
în umbra gândului unic în faţa inimii larg deschise
de multe ori inutil deschise
pumnii nu întârzie să apară
instrumentul preferat devine unul din beţele tobei unei renaşteri
întru adormire urgentă
pălăria magicianului prostiei e plină de urechi clăpăuge
ridicate mereu la zgomotele cotidianului

stridenţa aruncă în aer bancurile de peşti aurii
pe faleza părăsită de culoare sunt mii de undiţe aruncate
pescarii nimicului aşteaptă
nici o mişcare nu se poate fura în urma declicurilor
fotografiile se pierd adesea într-o găleată de plastic
pe care scrie smântână sau iaurt
acolo peştii aurii nu stau sau se transformă în nisip umed

sunt frumoase formele inutile
precum tot ceea ce agită pe o pânză imaculată
colorată pământiu
solii ei ai năvalnicei prostii acumulată adesea
în urma unui proces profund de negândire

raiul se mai scufundă odată
scoicile sunt aruncate la suprafaţă
uite una cum se zbate să se întoarcă
priveşte-o atent apoi spune-mi
dacă merită să mai rămân în povestea asta
prelung adâncită într-o metaforă fără conţinut...