ajung să-mi fie teamă să respir
când aerul stătut îmi umple sfera
în care timpul limite apare că şi-a pus
timpanul firii explodează în durere
şi cuşca gândului tot creşte în apus
prin răsărit implozii dau să fie
nimicului de patimă străpuns
când într-un colţ tu-mi cânţi despre "iubire"
în dulci apoase note mă cuprinzi
şi simt indiferenţa cum expiră
un nor firav în înserare uite că s-a stins
o noapte bună scurt îţi spun şi plec în sferă
şi iar şi iar în dimineţi opace aflu că un vis
e o petrecere de-o clipă-a minţii dense
creierul abia trezit s-a strâns
în afirmaţii cu plecări întoarceri grele
cum timpul seceră cu paie la urechi
îi pot da foc să luminez celula
în care vrei tu cu putere să mă prinzi
sub vorbe blânde - aparenţă de plăcere
eu evadez în scurte limite de gând
sunt spirit liber ai uitat că fierb şi ard nestins
în jarul jocurilor dintre emisfere
ajung să-mi fie teamă să respir
când aerul stătut îmi umple câmpul
din sferă am plecat nu prea demult
când timpul în urechi şi-a prins durerea
fragmente mici precum cireşele din joc
din jocul primăverii în care cântă speră
fiinţa în lumină şi în vis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu