con ánima

(gând de seară 25 octombrie)


în pântecul cerului cuvântul anunţă incendiul pădurii valorilor
dincolo de gândirea săracă se ridică stejarul
bradul a rămas neatins
un singur con lasă vântul să-l legene între acum şi uitare
uitare şi acum
sus jos răsărit amurg inserare noapte
cu o noapte în plus răsăritul va fi dublu în altarul prăbuşit al umanului

disecţie pe o umbră are loc acum în dorul flămând de viaţă de apropiere de îmbrăţişare
cuvântul doarme sensul trezeşte înainte de rostire
sufletele înăbuşite de cenuşa încă arzândă a viitorului
arde sămânţa visurilor promise a fi împlinite în taina astrului unic
din privirea copilului cu ochi de cărbune

cărbunele atinge fila albă fila albă îi primeşte vârful spin
spinul reînvaţă mişcarea pământului
sunt prelungiri de viaţă învelite în cetina bradului
în care un singur con lasă vântul să-i legene con ánima bucuria de a fi
formă a vieţii născută renăscută din piatra unghiulară a cuvântului unic