(gând de seară 21 octombrie)
ce anume cântă sub faldurile tăcerii
şi câte armonii cresc în vederea liniştii aparente
privesc macii cum îşi deschid culorile
ca pe o paletă blândă cu arome de somn în fiecare picătură de negru
putrezeşte picătura apoi alte şi alte culori deschid macii
în vederea liniştii pe o altă filă a zbuciumului pământului
privesc acel tremur al tulpinilor abia ţinând forma măruntă - bobocul -
promisiunea de viaţă de nuanţă
şi zâmbetul acela ca un arc sinusoidal cu raze multe
mă doboară şi mă ridică iar şi iar
privirea îmi creşte se măreşte câmpul
înghit praful oraşului şi privesc undeva în mine câmpul de maci
de flori sălbatice - umbre sălbatice -
adevăruri neînscrise în nici o logică a umanului a pământului
şi totuşi atât de clară este înălţarea deschiderea izbucnirea viului
ca într-un concert într-un aeroport în care se amână plecările
se readună sosirile şi oamenii reînvaţă să râdă să cânte
să aştearnă braţul pe umărul străinului clipind din ochi a bucurie
ce anume se cântă sub faldurile tăcerii
şi câte armonii se nasc
ascult privesc respir mişcarea câmpului de maci
când explodează culorile culoarea
caut florile cerului
spicele mă lasă cu o reverenţă aurie şi cresc creşte privirea mea
largă deschidere a ochilor copilului a puiului de gând
într-un spaţiu în care dualitatea uită să fie obositoare uită să ucidă visul
te reînvaţă zborul complet
râsul profund şi lunecarea blândă a lacrimii fără durere
foto1: clanul macilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu