mă iartă Doamne iartă

(gând de seară 19)

se-ntinde-n umbră teama 
c-o să răsai golit 
de încercarea trudei 

de visul potolit
de stinsa albă noapte
-ntr-un cer mai mărunţit

decembrie re-nvie
într-un Crăciun de sânge
cu umbre multe blânde
aflate la răscruce

un pod ridică arcul
străpunge lumea moartă
de cenuşii fiinţe
de glasuri stinse-n colb

toţi se aruncă-n vorbe
pălăvrăgeala zace
mocirlei pat de glorii

şi-n fiecare zi

aud cum voi sărmanii
cu pulberea aprinsă
în pieptul prea deschis

în via libertăţii
în struguri v-aţi ascuns

mereu mereu cărarea-mi
aduce iar otrava
când cei plecaţi departe
împart lovesc încing

şi se desparte

un neam adus cu forţa
în colţii fiarei hâde

mă iartă Doamne
iartă-mi
rostirea unui nume
care-mi aduce-n buze
pelinul unei vieţi
în care eu crezut-am

că oamenii-nţelepţi
învins-au şi prostia
şi laşitatea umbrei

cu steaua bucuriei
alerg în ceaţa nopţii
şi chiar de nu va ninge
în Naşterea supremă

eu voi visa zăpada
acoperind cenuşa
şi cenuşii preforme
din ceea ce-ai dorit

a fi oameni - românii
cei ce îmi sunt în viaţă

fraţii deopotrivă
surorile crescute
în grâul dimineţii
înrourat de timp

vor înflori ca macii
pe-ntinsul libertăţii
şi-al bucuriei câmp

de unde Doamne-atâta
ură şi prigoană
în inimi luminoase
şi pline de esenţe

când Tu ai pus acolo
Iubire şi Lumină
din propria-ntrupare
într-un Cuvânt ales

19 decembrie 2013

sursa imaginii:

http://www.viorelcute.com/focul/DSC03850s.jpg/view