În coaja de azimă în care aşteptarea îşi frânge zilnic bucuria esenţelor blânde, umilirea nu-i greu de acceptat când simţi prin toţi porii că vine de la Domnul prin încercările vieţii la care eşti supus.
Când vine de la un prieten dornic să-şi joace tălpile pe iarba câmpului sufletului tău, uneori este lesne de acceptat, alteori însă, jocul lui devine deplasat către liniile nepermise ale simplei aruncări de pase cu mingea de foc a firii omeneşti.
Te ridici şi pleci pur şi simplu, apoi laşi să curgă toate firele răutăţii copilăreşti. Nu ai de unde să ştii de unde vine firul principal, îndemnul aproape nefiresc spre prietenul aflat undeva, departe-aproape de tine. Poate chiar tu îl îndemni fără să ştii, să-ţi mai lărgească puţin rana. Poate că tu eşti cel care cheamă gândul nebun al jocului şi atunci, mai ai de ce să te înfurii, de ce să arunci cuvinte grele?
Dimineaţa începe aproape mereu cu un răsărit, apoi ziua îşi lasă braţele prin tine să petreacă umbrele. Suntem datori cu un apus pentru ca amurgul voios să stingă lampa origami a gândurilor tale într-o înserare timidă, pentru o noapte a bucuriei odihnei trupului şi a călătoriilor uimitoare ale sufletului pe ţărmuri nicicând descoperite de privirile oarbe ale ochilor minţii tale.
Ascult jocul rece al glasurilor calde. Gândesc jocul prietenului.
Prietene, câteodată în viaţă, întâlneşti oameni care au uitat demult să dezvolte sămânţa răului în ei. Uită şi tu o clipă de ea şi lasă căldura inimii tale să te învelească. Eu nu vreau căldura ta impregnată cu frica de a fi rănit. Am chiulit şi chiulesc mereu de la lecţiile umanului în ale rănirii. Las-o să curgă curată, fără asperităţile rănilor cumulate şi nu uita, eu sunt altă fiinţă cu alte poteci alese în a te cunoaşte, a te mângâia, a te elibera pentru autocunoaştere, pentru cunoaşterea pe care oricum o aduni demult în verdele firelor de iarbă din câmpul tău de bucurii.
Lasă-L prietene pe Domnul să ne şoptească blând lecţia acceptării umilirii. Nu o mai încropi tu într-un joc plin de noduri. Pânza cunoaşterii se rupe când şi când sub greutatea pietrelor aşternute într-un echilibru fragil de tine. Adună scoici... Sunt mai uşoare...
Anne Marie Bejliu, 26 aprilie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu