calea spre nicăieri

în piaţa de valori pe ramura unui copac tăiat

puiul de corb priveşte prostia umană
ca pe un ciob colorat

fragmentele alcătuiesc puzzleul fericirii neasumate

portrete false ridică din asfalt colbul

corbul tace. vorbesc oamenii
sau cârâie ceva în limba de lemn a minciunii

corbul se joacă. omul nu.
omul aruncă pietre în balta singurătăţii
declară fericiri iluzive

într-un colţ de batistă, la final de fericiri,
bănuţul trecerii anunţă naşterea bucuriei

oamenii devin corbi pe luntrea cuvintelor nerostite

pelerina luntraşului primeşte vântul
ca pe un poem al rătăciţilor existenţei

printre citate inventate reinventate a fi religii
cuvintele cad fără apărare din gurile de tun:
iubire prietenie frică armonie lumină

totul de o falsitate
din care se serveşte pe masa luxului
cina tainelor demult falsificate
de grupurile de oameni care şi-au trădat credinţa
pentru un pumn de praf de putirinţă
care arată calea spre nicăieri

poate un zid al răvăşirii în clipa revelării adevărului
neatins de interesele materiale
ale unor clone nereuşite ale înţelepţilor lumii

totul este interes material
învelit în poleiala aurie greţoasă a minciunilor
---------------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------

dincolo de versuri rog pe cei care şi-au trădat credinţa în care s-au născut şi au fost botezaţi, să mă lase în pace cu interpretările legate de Biblie de credinţă în general. eu sigur îi las.
le respect modul de a se păcăli, sunt actori desăvârşiţi. să-i văd cum se descurcă în tragedia generată de ei înşişi, când se vor trezi din minciuna în care se scaldă.
le doresc trezire şi cădere cât mai lină, apoi revenire dreaptă, fără întoarceri. e problema lor cu trădarea.
de vor avea nevoie de mângâiere, Domnul să-i mângâie.
sper însă că se vor trezi, nu cum s-au trezit mulţi dintre ei ci ceva mai uşor să le fie. Domnul cu ei, cu voi toţi!