lunecare

***simt că mă sufoc
în labirintul gândirii tale 
cântecul devine uneori şarpe
muşcă adânc şi încep să uit 
să iubesc...***

poate-i bine poate-i rău
iubirea curge printre pietre
albeşte-n clipe amorţeşte
uit să mai cânt strig şi iar strig
în mine pir se-nalţă-n sine
suntem împletitură aspră
de verde crud şi verde alb
albastrul nu mai încetează
să-mi cânte pasul pe un prag
nu-l trec şi doare-i aspru molcom
atingerea-i e din venin
fibra de foc sărută apa
prin vânt încerc să mă întorc
văd pasărea în umbra vieţii
zborul şi-l lasă lin pe stânci
întreb de ce şi nu-mi răspunzi
când simt că lunecarea-i vie

Anne Marie Bejliu 5 aprilie 2014