duminică, 13 decembrie 2015

spera într-o rătăcire


locomotivă din carne şi oase şi sânge
şi toate celelalte alcătuiri ciudate ale trupului
sirena centrată cumva picată din colţ în colţ 
strigă pe tăcute
liberă aleargă cu gândul zi de zi
e prinsă în călătoriile închipuirilor
i-a fost dat să fie trasă pe linia moartă
trageţi odată semnalul să plece
luaţi-o pe linia vie
ridicaţi barierele şi ascultaţi cântecul roţilor
cândva şinele vor purta numai umbre
în mersul continuu al unui tren
declarat a fi fără tăgadă proprietatea vieţii
sau viaţa însăşi când omul nu o mai doreşte
îi numără staţiile lipsă
bagajele inutile şi băncile goale
din gările timpului biologic rămas nescurs
prin pâlniile pline de fum
sau printre cărbunii
din vatra mersului întregului tren
motorul oftează scrâşnesc fiarele
odată cu fiarele pădurilor prin care locomotiva
spera într-o rătăcire
ar fi vrut să hălăduie neîntrerupt dacă drumul
nu i-ar fi fost ţintuit
printre metaforele limitării umane
Anne Marie Bejliu, 10 decembrie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu