colaj al absurdului

colaj al absurdului devin
odată cu primăverile 
indecenţa roade strugurii gândurilor
arunc unul câte unul visurile
în balta mamă a promisiunilor

vântul le mângâie indecent
odată nu demult 
învăţam tăcerea câinelui
în faţa haloului lunii
înainte de ecoul lătratului

lătratul-gând
ovalul cercurilor de foc
şi conurile prelungi ale brazilor
din palma disperării
continuau să se lungească
alungească înspre acel
timp incolor

drumul inocenţei devenea atunci
fulger
pentru zilele şi nopţile de căutări

călătorii cu scop incert
când priveam privesc stativul
cu eprubetele încercărilor vieţii

şi acum fără culoare îndes timpul
în buzunarul prin care privesc
fâşia de orizont de care stă aninat
ca un corn de lună întârziat
arcul de curcubeu alb

la răsăritul Soarelui alb
bucuria mă neagă
şi vârstele omului mă neagă atent
cu migală îmi împletesc
reţeaua de gemene

continuă spectacolul eu-rilor
fără ură
în dansul somnambul
al recunoaşterii

artistul continuă să taie
fragmente din mine încet
ca un ax al roţii dinţate
în care cineva în glumă
a montat o foarfecă mică
eficientă în controlul
distrugerii formei reale
fără hotare

10 februarie 2014

imagine: artist: Leif Podhajsky