răsfirat pe dâmbul de verde arunc oasele anilor trecuţi de-a valma prin ochiul de apă unicul în care mai pot oglindi aripa de suflet întreagă.
pe fiecare latură a ploilor se zvârcolesc amintirile şi văd mereu braţele pline de iarbă ale copiilor cu ochii din flacăra nopţilor de tabără.
din ele sar scânteile şi lumina aceea mă sfidează când accept întunericul limbilor de pământ din inimile orbilor.
mă răscoleşte timpul ăsta fără adăpost.
mereu mereu mă ridic din târâre comoda târâre printre limanuri false.
încerc să-mi arcuiesc fiecare vertebră a coloanei când privesc ceramica ridicându-şi fibra vie din palmele artistului.
îi gust cu privirea viaţa aroma îmbătătoare a lumilor prin care fiecare fărâmă a trecut.
fiecare fâşie de istorie îşi are freamătul ei.
gândesc piatra ca pe o celulă a existenţei veşnic tăcută veşnic tulburător de frumoasă în armoniile crescute în tâmpla cerului.
răsfirat pe dâmbul de verde reconstruiesc natura vie a propriei vieţi şi las pe fiecare fărâmă de mişcare fragmentul de pas.
creşte imaginea în inima mea până când bătăile ei redevin armonie într-un echilibru pasager pentru a reveni la trapul calului cu şaua de foc a încercărilor.
rodeşte timpul puii morţi ai paşilor nenăscuţi plecaţi să umple câmpul de maci din inima sculptorului orb.
se aude dalta se aude aşchia de suflet cum prăbuşeşte urâtul în apa florilor cu şapte petale şi esenţe din inima copiilor plecaţi pentru alt joc într-un spaţiu al adevărului fundamental.
promisiune de primăvară cu fâşii de iarnă disperată a fi centrul îngheţat al peşterii.
dialogul pietrelor continuă.
ceramica surâde de pe trupul unui bol pe care mâna artistului l-a dăruit cu forma unei planete a iubirii mereu cântătoare
imagine: http://www.target-info.ro/ro/store/view/farfurii-ceramice-horezu-8
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu