nu e vorba de ego

încă mai cred că voi pleca.
te caut zilnic printre cuvinte multe verbe multe poveşti multe gânduri poposesc pe pervazul ferstrei.
colorez zăpada inimii în albastrul mării. 
nimic nu mă mai lasă să rămân. nici scara cu treptele din piatră nici imaginea vaporului părăsit demult de păsările de foc ale începutului chemării.
toate sunt fade şi tăcerea prinde uimitor de repede distanţa din urmă.
am aşteptat ninsorile acum le aştept trecerea şi gheaţa de pe geamuri cântă scrie poezii lasă ţurţurii să-şi înfigă vârfurile în aerul oraşului în amintirile născute acum fragmentat. e o combinaţie nereuşită de amintiri ale trecutului cu cele ale prezentului de care vorbesc acum, devenit instant trecut prin rotunjirea conturului lui în gura sătulă de minciuni.
râd în faţa ferestrei de oamenii care calcă apăsat pe albul aproape topit.
cum poţi merge apăsat pe un drum care va dispare curând?
pun întrebarea şi merg mai departe spre acele trăiri pe care le crezi la un moment dat stabile pentru ca în jumătatea de oră următoare sau chiar mai curând să nu mai existe decât o urmă prelungă pe care calci apăsat cu sufletul pentru a le lăsa să dispară în vânt.
totul are ceva comun în viaţa asta şi dacă alergi de la una la alta este imposibil să nu alcătuieşti un tablou aparent absurd serios curgător prin expresia lui.
pictor într-o rădăcină de cuvânt adun firimiturile din celulele timpului. construiesc litere pentru cuvintele mai târziului uneori prea târziului dintr-un timpan surd în care scara instrumentul acela fin şi spaţiul devin unic punct de echilibru al ecoului vieţii tale. de aici mai departe rodul tău va fi o piesă sculptată în carnea gândului şi a trăirilor tale. totul numai al tău. dincolo de tine toate sunt mimă. cu tine prin tine în tine viaţa prinde conturul real. şi nu e vorba de ego. e vorba de ceva şi ceva mai mult decât acel ceva... un "tu" în care Domnul clădeşte o viaţă, un fragment de iubire esenţă şi ridică un copil ca pe un castel de nisip omul când visează inventează iluziile pe banda rulantă a minţii lui năuce.

încă mai cred că voi pleca rând pe rând din fiecare poveste...

4 februarie 2014