Dara şi Teo

- te-am auzit. acum ascultă-mă tu. - se aude de pe aleea din faţa blocului
un bărbat în vârstă la braţ cu o doamnă, învârte uşor baston arătând către copaci.
mâine poimâine vor avea iar frunze.
doamna spune: ştiu dragul meu. povestea merge mereu mai departe. cutiile în care plecăm nu ne opresc inimile să cearnă mai departe lumina. gândul tău, gândul meu vor împleti mereu coroana de spini a Domnului, dincolo de falia de pământ pe care călcăm acum.
- visătoare ai rămas, Dara. of! ţi-am spus să laşi talpa toată pe asfalt când calci şi tu...
- lasă-mi colivia deschisă, Teo, las-o deschisă...
- bine Dara, dar uite şi tu cum păsările deschid dimineaţa cu un concert, ca un buchet de pasteluri. priveşte bradul din faţa geamului şi gândeşte muntele. priveşte Dara, priveşte!
- te-am auzit Teo, te-am auzit. uite, gratia din stânga coliviei devine tot mai ştearsă. azi noapte am întins mâna şi nu am mai simţit-o.
- Dara, mă sperii. vrei să pleci?
- nu Teo, nu vreau să plec. ascult chemarea... ascult...

pe treapta dintâi a intrării în bloc, Dara Doamna îşi aşterne încet capul pe umărul stâng al domnului Teo.
cântecul îşi continuă lunecarea prin albiile gândurilor a două fiinţe, prin care iubirea nu a uitat nicicând să fie... vie

22 februarie 2014