zvâcnet

ce arc ciudat se naşte-n ierni
se-ntinde-n zilele zăpezii
când vreau să salt cad dureros 
în sacul lacrimilor iară

şi râd şi plâng neîncetat 
ca un nebun uitat din vară 
să-ngheţe timpului nedat 
copiilor în primăvară

mă-ntorc mereu mă răsucesc 
aş vrea să pot să nu mai strig 
mi-e dor. fântâna are-un zid
în care rând pe rând cobor
vise născute-n răsărit 
murind amurgului în dor

se-ntorc iar vremuri de cocori 
de corbi şi tigri adormiţi 
în taina mărilor prin zbor
şi-n umbră lasă părăsiţi
părinţii ascultând trăsniţi
cântecul lor al puilor

ştiu Doamne că în mine sunt 
mai ştiu că sunt mereu pe-aici
dar lasă-i Doamne-odată-n prag 
să ştiu de râd sau plâng orbiţi
de colivia-n care zac 
în umbra florilor ce-au fost 

un trandafir neîmpăcat 
şi-un iris cer senin în zori

ce arc ciudat şi dureros
zvâcneşte azi zvâcneşte mâni
când am rămas sub cer să cânt
cu braţe goale-n porţi de crini
ei îmi sunt Doamne-n veci stăpâni

9 februarie 2014