Gândul tău l-am auzit în popasul dintre două ramuri de măr. I-am prins târziu în cheia sufletului, armonia. Tu ai poposit stingher, cu bucuria în pumnii munciţi de încercări, cu tâmplele albite de frumuseţea inimii tale. Alergai alături de murg, ridicai rând pe rând şiruri de scoici în turnul amintirilor. Prezentul îl scăldai în cuvintele orbului iar aerului îi dăruiai cântecul tău - izvor de linişte valurilor mării.
Ştii că pe nisip rămân paşii tăi ca filele iubirilor pescăruşilor în plin zbor?
Când şi când le privesc adâncimile, măsura, tactul... îl prind în tălpile mele. Acutele sting în mine strigătul frustrărilor.
Loveşte-mi tâmpla cu scoica din palma ta, să învăţ a-ţi cânta prezentul, în cheia dor a bucuriei de a fi leagăn în visele primăvăratice ale inimii...
Cuvântul tău l-am citit în filele îngălbenite de timp şi în filele albe ale zăpezilor trăite numai de tine, copil cu ochii din sămânţa măslinului coborât pe treptele scării rostirilor, de multe ori fără nume.
Lasă-mă să-ţi fiu uimire fără zalele firii. Simplă tuşă rămân, într-un tablou neînceput, neterminat, aşezat pe pietrele cuvinte rămase nerostite.
Povestea râde cu ochii tăi, pescăruş al cifrelor cu aripile larg deschise spre tainele cerului, ale vieţii oamenilor, dincolo de hotarele câmpurilor pe care iarba amară îşi înmulţeşte trupul firav nesupus libertăţii.
Tăcerea ta nu mai doare. Împlineşte cântecul în mine când printre filele primăverii regăsesc arsura crucii, spinii salcâmului din coroana Lui, moartea întru Înviere şi în firida de piatră a inimii ca într-un ultim pas, Iubirea Lui...
25 februarie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu