creaţie şi Dar

nu mă tem de iad, 
mă tem de cum îl pot contura cu propriile-mi gânduri. 
fântâna de rai şi iad sunt, 
de multe ori arteziană a valorilor dospite în vasul străbunilor,
în contrapunctul existenţei

mai târziu,
după ce apele se limpezesc,
redevin treaptă sub tălpile Domnului
când colorează cu cer
fiecare nervură a copacului vieţii
din care fuga este bună numai când concertul zilelor
aprinde dimineţile şi albeşte nopţile
într-un răsărit de lună
plină de visuri fără iluziile hotarelor timpului netrăit
cu piatra sidefie în pumni alerg
să-mi regăsesc drumul rostirilor şi nerostirilor...

nu mă tem de iad
mai degrabă îl privesc simplu
şi-l recunosc a-mi fi creaţie a minţii
când frământările ating fulgerul cuvântului
negândit ne-simţit

raiul nu-i al meu
e al Domnului din prima secundă fără hotar în care
gânditu-m-a om întru bucuria Sa

28 februarie 2014